Specialități artizanale
Tradițiile alimentare sunt păstrate cu rigorizate de toți românii. Istoria lor pleacă de la obiceiurile religioase de dinaintea sărbătorii Crăciunului. După un post de 40 de zile în care credincioșii ortodocși nu mâncau alimente de origine animală, venirea Crăciunului se sarbatorea cu fast si cu multe bunatati traditionale.
Astăzi, datorită procesului de producție de standarde înalte pe care noi, la Mestesugari de Gusturi, il avem, reușim să aducem pe mesele românilor specialitățile tradiționale din carne de porc pe care le mâncam doar la bunici: cârnați, slănină, jumări, șuncă, tobă, caltaboș, chișcă.
Specialitățile tradiționale – „Meșteșugari de gusturi” se disting prin calitate, prospețime și tradiție, iar rețetele folosite pentru cele atestate tradițional sunt de pe vremea Bucureștiului de altădată, când breslașii hanurilor se întreceau care mai de care în preparate delicioase. Astfel am primit atestare din partea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru șase din preparatele sale tradiționale obținute din carne de porc, sub brandul “Meșteșugari de gusturi”. Acestea sunt: caltaboș țărănesc, toba țărănească, drobul de casă, cârnații măcelărești, cârnații țărănești, lebărul țărănesc.
Afișez 1 - 15 din 23 de rezultate
-
Ciolan afumat dezosat
30,00 lei / kg -
Cârnați măcelărești
45,00 lei / kg -
Tobă de casă meșteșugită
20,00 lei – 40,00 lei -
Coastă afumată de porc
30,00 lei / kg -
Kaizer afumat
20,00 lei – 40,00 lei -
Caltaboș de casă meșteșugit
/ kg -
Mușchi țigănesc afumat
23,00 lei – 46,00 lei -
Cârnați împletiți
25,00 lei – 50,00 lei -
Cârnați cabanos
45,00 lei / kg -
Piept de porc copt la jar
35,00 lei – 70,00 lei -
Slănina meșteșugarului
20,00 lei – 40,00 lei -
Jumări meșteșugite – 500g
37,50 lei – 75,00 lei -
Suncă de casă afumată
19,00 lei – 38,00 lei -
Cârnați de porc la bardă
22,50 lei – 45,00 lei